Cuvânt Înainte

"M-a posedat intenţia de a împrumuta vorbelor însuşiri materiale, aşa încât unele să miroasă, unele să supere pupila prin scânteiere, altele să fie pipăibile, dure. Toată viaţa am avut un ideal, dar neavând instalaţiile necesare, am ales materialul vagabond al cuvintelor date."

vineri, 11 decembrie 2015

Stare

Nu eşti nici mort, nici viu. Te simţi ca un foc care abia mai pâlpâie, gata să se stingă. Stai cu ochii deschişi, te uiţi într-un punct fix, dar nu vezi nimic. Şi nici nu te gândeşti la nimic decât la propria ta oboseală de a trăi şi de a muri. Răstignit undeva între viaţă şi moarte, nu eşti bun pentru niciuna dintre ele. Parcă pluteşti în derivă şi aştepţi să fii aruncat pe un mal, ori al vieţii, ori al morţii, ţi-e egal.

miercuri, 1 aprilie 2015

Virgula

Cand simti ca poti sa lasi un alt om sa te locuiasca, iti asumi imprevizibila si desavarsita suferinta. Stii ca oricand, in orice fractiune de respiratie, omul acela poate sa bata in tine piroane si tu trebuie sa il lasi, sa nu fugi, sa nu te ascunzi, sa nu-l scoti afara din tine. Iubirea nu inseamna sa-ti lasi sufletul sa fie un teren de joaca pentru nebuni, ci un ring de dans unde nu ai voie sa te opresti, unde trebuie sa rezisti pana la capat indiferent de muzica pe care o auzi, indiferent ca iti place sau ca nu iti place, ca ai obosit, ca iti este frica…In infinit nu exista popas. Daca ai obosit, iti tragi rasuflarea din mers. Traim de atata timp degeaba. Nu ti-e dor de aer curat? Cat mai ai de gand sa respiri mocirla?

Uneori cuvintele nu trebuie sa existe, caci daca exista, strica. Uneori vorbesti fara cuvinte. Uneori cuvintele ranesc pentru ca se revolta. Uneori cuvintele trebuie sa taca, sa faca liniste si sa asculte cun vorbeste tacerea. Uneori cuvintele se rostogolesc in satuturi si nu se mai numesc cuvinte, ci fapte.