Dimineata se deschidea curata si insorita, la fel si amurgul; dar ii trecuse deja vremea, era o striviztura in palma pamantului, un suflet transparent intr-un peisaj mirific de confuz. Se dezvolta in cercuri de fum, diforma. Murea in moartea naturii, era lasata intr-un cocon, pe buze de lumina; viata nu era palpitanta pentru ea, doar o batea lumina ce o deplasa in timp. Era in natura ca nicaieri, aiurea, fugea de ea insusi si de toti, de picioarele imense ce-i calcau corpul tarat. Trebuia ca ceva sa ii acorde dreptul de a se cunoaste dar bateriile ii erau mult prea descarcate.
