Ce? Te-ai speriat? Eram tot eu. Aveam inaintea mea un alt om, cu desavarsire altul decat cel de adineaori. Sa fi avut pietrele lui virtuti ascunse? Treptat se redobandise pe sine, se indreptase, intepase narile si acum statea teapan si rece si mandru, si foarte mandru. Trasaturile fetei sale prelungite se ascutisera, de la capruiul ochilor, si buzele subtiate I se facusera crude. Numai avea nimic firesc, semana mai mult cu un seraphim, decat cu o faptura omeneasca, si se rotea prin jur, si se uita la mine, si se uita. Ramase astfel inmarmurit catva timp scrutand intunericul pe care il biciui eu de fiecare data, ca si cum ar fi vrut sa alunge o vedere spre mine
