Pentru ce suntem aici? Întotdeauna am avut această tendinţă de delir total.. Foarte puţini dintre noi acceptă ca această întrebare să rămână în alb, datorându-şi viaţa detaliilor pământeşti, după ameţitul răspuns “Nu ştiu!”. Răspunsul vine abia după ce accepţi adevărul, adevărul că trebuie să te cufunzi atât de mult în detalii, să trăieşti aiurea ca un adolescent, să trăieşti prefăcând misterele, să trăieşti gândindu-te că nu cauţi nimic, niciun răspuns; te afli aici pentru un anumit motiv, şi asta este de ajuns. Trebuie să accepţi sau nu, că mereu este o mână care te ghidează, şi mereu în spatele miracolelor există un răspuns, un semn. Dar încetează să mai interpretezi semnele. Priveşte-le doar cu o fascinaţie copilărească!
