Omul este totul și nimic. În egală măsură. Totul, pentru că pe parcursul vieții încercăm să fim ființe superioare, să atingem acea punte vizibilă a perfecțiunii întrucât cercul este simbolul echilibrului, al eternei reîntoarceri. Nimic.. reprezintă o încâlceală de gânduri, păcate, într-o bucată de piele aparent rece, împrumutată dintr-o viață anterioară și anterioară și anterioară.. nu reprezintă nimic pe pământ, nu rămâne cu nimic atunci când pleacă. Oamenii pot fi atat de multe lucruri in acelasi timp si totusi au o identitate perpetua si inalienabila, si o instabilitate care le permite sa devina din oameni, nimic.
 Pentru ei viața este sibilinică, în mișcare, un conglomerat de noutăți pe care le aplică și atât. Omul este zero. Omul este tot.