Atunci.. Am simtit de parca mi s-a desirat ploverul cel mai drag.. Ce-i drept, nu mai arata la fel, dar imi tinuse de cald pe atatea friguri si imi placea sa-l port si pe pielea goala. Acum insa, nu se mai putea. Atele care iesisera din el mi se infasurau in jurul gatului si nu ma mai lasau sa respir. Le-am taiat cu o foarfeca dar gaurile pe care le-au format nu mai aratau bine. Nu erau atragatoare, misterioase, cu o poveste aparte, ci doar niste gauri negre cascate spre nimic. Devenise ciudat, asa ca am inceput sa-l port mai rar sa nu mai ies cu el, desi inainte era mandria mea. El a simtit neglijarea, cum am simtit si eu si a inceput sa ma zgarie. E normal, m-am gandit eu, cu timpul se aspreste. [...] pe masa am asezat in schimb o poza cu mine purtandu-l. Era din zilele noastre bune, in care ploua cu soare..
