"Cine ne cauta in certitudinile pe care ti le dau genul si functia pe care o detii, cine crede ca stie cine suntem noi, cine ne cauta in viata pe care o traim vede doar umbra pe care noi o proiectam. Dar noi nu suntem asa."
Cuvânt Înainte
"M-a posedat intenţia de a împrumuta vorbelor însuşiri materiale, aşa încât unele să miroasă, unele să supere pupila prin scânteiere, altele să fie pipăibile, dure. Toată viaţa am avut un ideal, dar neavând instalaţiile necesare, am ales materialul vagabond al cuvintelor date."
vineri, 26 februarie 2010
luni, 22 februarie 2010
Seventeen
duminică, 14 februarie 2010
Horoscopul este intotdeauna un chin pentru mine, sa va spun si de ce.. in fiecare zi il citesc si unexpected apare si cel de ziua urmatoare, iar mintea mea functioneaza un pic ciudat, mi se intampla lucrurile pe care le citesc acolo! O fi o coincindenta sau chiar subconstientul meu urmeaza sfaturile de acolo?
Nu poti lupta impotriva a ceea ce esti.
joi, 4 februarie 2010
Unexpected
Here I am, unexpected :D
M-am trezit dimineaţă la 7, într-o căldură ucigătoare. Prima ţintă a fost geamul, desigur, larg deschis. Ai lăsat vântul să-şi schimbe direcţia şi să-ţi invadeze apartamentul, vreodată? A doua ţintă a fost să aştept (prima lecţie pe care am învăţat-o), am adormit la loc. Ziua s-a tarat si mi-am facut mii de planuri, si m-am gandit sa mai scriu cate ceva, dupa ce am citit, si m-am regasit iar intre randuri, IAR, si nu era destul dar.. "Ninge peste lume. Cine iubeste trebuie sa stie sa se piarda si sa SE REGASEASCA" sau "Inca mai simt in mine bautura si culorile vii, ma echilibrez incetul cu incetul. Trebuie neaparat sa tin situatia sub control, pentru ca vreau sa adorm langa tine" :|
Doar nebunii au inventat iubirea.
Numai scriu, nu vreau sa mai dau detalii.

- dreams mean work so keep working kids
Abonați-vă la:
Postări (Atom)